MIZELE BREXIT. Cum a ajuns Marea Britanie să se împuște singură în picior

Peste 24 de ore, iureșul care a cuprins Marea Britanie pe tema rămânerii sau părăsirii UE ia sfârșit, dar în varianta victoriei „Leave”, furtuna abia începe. O campanie în care tabăra pro-Brexit a aruncat pe piață argumente false sau menite să inflameze spiritul naționalist, băgând sub preș celelalte implicații pentru țară, iar tabăra pro-UE s-a folosit de o formulă toxică, subminând de fapt însăși UE și lăudându-se cu pachetul de privilegii britanice negociat de premierul David Cameron la Bruxelles, ajunge la final, demonstrând încă o dată că un referendum, dincolo de menirea sa democratică, scoate la suprafață ce e mai urât din politicieni și din extremisme, jonglând cu emoții și manipulările lor, nu cu date și idei concrete.

O campanie care a culminat cu o crimă fără precedent în ultimii 25 de ani, de la asasinatele comise de IRA asupra oficialilor britanici, în care parlamentarul Jo Cox, una dintre cele mai aprige susținătoare a rămânerii UK în UE, a fost împușcată mortal în plină stradă de un extremist care a strigat în apărarea sa „moarte trădătorilor, libertate pentru Marea Britanie”.

„Până la crimă, aș fi dat în scris că iese votul pro-Brexit, pentru „Leave”. Acum, această crimă a creat un val emoțional mare și s-ar putea să schimbe lucrurile”, consideră Iulian Fota, fost consilier prezidențial pe securitate națională, pentru gândul.

Doar pentru asta, dar cu atât mai mult dacă britanicii votează să plece din UE, David Cameron și conservatorii săi se vor gândi poate pentru tot restul vieții dacă a meritat. Pentru că totul a pornit ca un pariu electoral pentru Cameron, încolțit în 2013 de extremiștii naționaliști de la UKIP, dar și de o parte din conservatorii pe care îi conducea, de a recâștiga inimile euroscepticilor și deci voturi pentru sine. Cameron a spus atunci că, dacă va câștiga alegerile în 2015, va declanșa acest referendum, pentru a da o șansă britanicilor să spună dacă mai vor sau nu în UE, lucru pe care nu l-au mai făcut de la referendumul din 1975, inițiat de laburiști, când 67% dintre votanți au spus că vor în Comunitatea Economică Europeană.

„A fost o eroare de abordare din urmă cu ceva ani, din partea lui David Cameron și a Partidului Conservator, pentru că au promovat sistematic detașarea de UE și ideea că UE, prin birocrația sa, prin persoane nealese și neomologate politic, cum spune actualul ministru al Justiției de la Londra, decid în legătură cu soarta economică a Marii Britanii. El a anunțat referendumul înainte chiar de referendumul din Scoția și acum desigur că îi va fi destul de dificil să fie credibil întorcând mesajul la 180 de grade„, explică pentru gândul fostul ministru de Externe Cristian Diaconescu.

Iar Cameron s-a ținut de cuvânt cu referendumul, după ce a fost ales în 2015. Pe parcurs, în februarie 2016, pentru a-și susține cauza, premierul britanic a recurs și la un veritabil șantaj asupra UE, negociind noi privilegii pentru Marea Britanie, care și așa are un statut special în UE, totul sub pretextul că dacă se întoarce de la Bruxelles la Londra cu o victorie, va putea câștiga referendumul și inimile britanicilor în favoarea UE. Iar Bruxelles-ul i-a pus pe tavă aproape tot ce a cerut.

Chiar și așa, sondajele arată că tabăra pro-UE, condusă în mod ipocrit de Cameron, abia se târăște la egalitate cu sau cu câteva procente în urma celor pro-Brexit. De ce e vorba de ipocrizie când vorbim de Cameron și votul „Remain”? Pentru că în acest moment, după cum arată o analiză Foreign Affairs, asistăm la o cacofonie de idei în Marea Britanie. Conservatorii și David Cameron au renunțat peste noapte la pozițiile lor anti-UE din lupta electorală internă, unde ani de zile au încercat să țină piept ascensiunii naționaliștilor UKIP, și le-au luat în brațe pe cele pro, dar angajați tot în vechea luptă politică internă. Laburiștii, cu un lider anti-european cum este Jeremy Corbyn, a ajuns să ocupe poziția cea mai apropiată de rămânerea în UE, în timp ce extremiștii de la UKIP, ai lui Nigel Farage, au ajuns să fie considerați cei mai consistenți cu propriile valori, propovăduind aceleași dezinformări și naționalisme ieftine cu care defilează de la bun început.

„Problema nu e în tot Regatul, ci doar la englezi și în special la cei peste 50 de ani. Este o ură pe UE, pe o retorică absolut halucinantă, demagogia este înfiorătoare. Sindromul Boris Elțîn, să ne distrugem țara, dar să fim noi stăpâni pe ce rămâne, pe mica Anglie cum spun unii„, consideră Iulian Fota.

În acest context, se poate spune că britanicii nu votează de fapt în raport cu UE, ci tot cu spectrul politic intern. Iar mulți s-au săturat de el. Astfel, mulți care votează pro-Brexit și care, arată demograficele, provin majoritar din clasa muncitoare, cu venituri mici și cu studii mai puține, nu sunt neapărat împotriva UE, ci vor să sancționeze politicienii pe care îi fac responsabili de propriile neajunsuri – nivel de trai mai prost, venituri mai mici după criza financiară.

A meritat? Nu, crede profesorul de științe politice Iordan Bărbulescu: „Cameron s-a pripit când anunța referendumul și când amenința cu ieșirea Marii Britanii din UE, acum ajungând să pledeze pentru rămânerea în UE. Nu știu dacă câștigă în țară, dar știu că a pierdut pe fond în credibilitatea sa la nivel de UE. Câștigurile obținute cu ocazia ultimelor negocieri de la Bruxelles sunt și nu sunt sigure, sunt și nu sunt atâta de importante cum par deoarece, din punct de vedere normativ, cele mai importante ar trebui codificate în Tratatul de la Lisabona, ceea ce nu se va întâmpla curând„.

Dacă tabăra pro-Brexit câștigă, ruperea Marii Britanii de UE nu se petrece oricum instantaneu, ci va fi un proces de durată. Parlamentul trebuie să voteze și el în acest sens, iar cei mai mulți parlamentari nu sunt în favoarea ieșirii din UE. De cealaltă parte, ieșirea din UE nu se petrece automat, la cerere, neexistând un mecanism legal pentru asta, ci este subiectul unor negocieri cu restul țărilor membre, care pot fi de durată și al căror rezultate nu pot fi prevăzute de Marea Britanie.

Experții compară eventuala rupere a UK de UE cu un divorț cu năbădăi.

„Brexit-ul lovește în toată UE, iar dacă britanicii pleacă, ostilitatea față de ei va fi mare în multe locuri. Nu vor avea un tratament prea comod din partea restului Europei. E ca la divorț, negocierile vor fi complicate și urâte. Se intră într-un turbion de unde nu mai știe nimeni ce se va întâmpla, încotro o iau lucrurile”, explică Iulian Fota pentru gândul.

„Pentru că nu există formule care să se aplice automat în cazul unei astfel de ieșiri din UE, va trebui să fie parcursă o perioadă de negociere extrem de serioasă, negociere în care Bruxelles-ul va fi foarte drastic față de Londra, tocmai pentru a nu crea un precedent. Între cei care vor avea de pierdut, UK va fi cea mai afectată”, arată și Cristian Diaconescu.

„Ar urma ani grei și mulți de „divorț”, inclusiv un „partaj” între Marea Britanie și restul statelor membre, care cuprinde și restituirea banilor primiți în anii de membru al UE, reînființarea unor instituții naționale cu tot ce înseamnă aceasta după mulți, mulți ani de apartenență la UE, masive modificări legislative„, crede și profesorul Iordan Bărbulescu.

Cele trei mari teme ale Brexitului: economia, imigrația și suveranitatea. Ce pierde și ce câștigă UK

„Sunt argumente că au pierdut controlul pe propria lor țară; că birocrația de la Bruxelles, pe care nu a ales-o nimeni, controlează totul; că plătesc și nu primesc, ceea ce este o mare minciună, de exemplu toată cercetarea britanică este ținută în viață de fondurile UE; că au mai multă influență și relevanță dacă își fac jocurile cum vor ei; că nu pot face acordurile comerciale cum vor ei, pentru că nu îi lasă Bruxelles-ul. Se speculează un sentiment de teamă, demagogic și populist, speriindu-i pe britanici, ignorându-se complet contrargumentele împotriva ieșirii – ce au de pierdut”, explică pentru gândul Iulian Fota.

Fostul ministru de Externe Cristian Diaconescu consideră că cea mai mare pierdere pentru Marea Britanie, în cazul unei ieșiri din UE, este cea economică și comercială. Oricât ar încerca susținătorii Brexitului să arate că UK ar avea de câștigat din dispariția cotizației obligatorii la bugetul UE, care îi costă pe britanici în jur de 15 miliarde de euro pe an sau din negocierea de capul lor a convențiilor comerciale, argumentele contra sunt covârșitoare.

„O consecință foarte serioasă ar fi legată de piața unică și de cooperarea economică în interiorul UE. Aici ar avea beneficii pe care susținătorii Brexitului le-au tot prezentat – în primul rând ei sunt un contributor de 15 miliarde de euro la bugetul UE și nu ar mai plăti această contribuție. Nu s-ar mai supune regimului de bariere tarifare și netarifare din uniunea vamală a UE. Dar UK nu își poate permite sub nicio formă să se decupleze de piața europeană. Singura sa variantă ar fi negocierea ani de-a rândul a unor acorduri privind zona economică europeană, similare celor pe care le au Norvegia și Elveția. Cine se uită la acele acorduri, va vedea că practic ele au reglementări mult mai drastice în relația cu UE decât are astăzi UK pe aceleași paliere economice în relația cu piața internă. În momentul în care s-ar produce decuplarea, practic toate companiile care vor dori să rămână în legătură cu continentul își vor delocaliza afacerile. Împrumutul pentru companiile britanice se va scumpi foarte serios, bursa va avea un declin, situație în care economiile britanicilor vor avea de suferit”, explică fostul ministru de Externe Cristian Diaconescu.

Dimensiunea economică a Brexitului, profesorul Iordan Bărbulescu o trece tot la pierderi: „UK iese dintr-o organizație puternică, cu 28 state membre, una din puterile mondiale chiar și după crizele din 2008-2016. Iese dintr-o economie puternică și va trebui să-și refacă acordurile comerciale cu toate statele lumii, doar cel cu SUA urmând a dura între 7 și 10 ani. Pleacă dintr-o piață de 500 de milioane de consumatori în care are asigurată libera circulație a bunurilor, serviciilor, capitalurilor și persoanelor și va deveni o țară terță ce va negocia cu fiecare țară membră acorduri bilaterale sau cu UE multilaterale, după caz, ceea ce nu îi va aduce beneficii pe termen scurt și mediu, cel puțin. Banca Angliei vorbește de pierderea a 400.000 locuri de muncă în primul an„.

„Primul care ar avea de suferit ar fi City-ul londonez. Sunt semnale dincolo de cele evidente transmise de SUA, că țări de la care ei s-ar aștepta la o cooperare ulterioară, mai ales economică și financiară, precum China, Japonia, India au transmis mesaje la Londra să rămână în UE. Nu i-au încurajat„, mai spune Cristian Diaconescu.

Cealaltă temă mare a Brexitului este imigrația, pe care UKIP a bătut monedă asiduu, argumentând că dacă UK iese din UE, va putea stopa după bunul plac accesul în țară al imigranților, fără a mai ține cont de reglementările și acordurile europene convenite la Bruxelles. Din nou, argumentul este fals. O primă chestiune practică ar fi chiar și aceea că dacă acum controlul la trecerea dinspre continent spre insulă se face în Franța, la Calais, granița s-ar putea muta efectiv peste Canalul Mânecii, la Dover. O dată cu ea și „jungla” de la Calais, tabăra ad-hoc de refugiați și imigranți formată acolo.

O altă constrângere care ar anula teza anti-imigrație este nevoia UK de a rămâne în piața unică europeană, pentru a-și menține motoarele economice mergând. Iar acest lucru vine cu niște condiționalități care asigură libertatea de circulație a forței de muncă. Deci a migrației.

„Redundanta discuției este în legătură cu imigrația, din păcate Londra înțelege imigrația atât din afară, cât și ceea ce noi numim libera circulație pe piața forței de muncă. Ei le asimilează, imigrația din afara UE ei considerând-o generatoare de terorism, de acte antisociale și conflicte culturale, cea dinăuntrul UE considerând-o mai ales a fi responsabilă de alterarea pachetului social pe care acești muncitori în UK l-ar primi. Dar Piața unică există pe baza liberei circulații, aici nu se poate lucra, nu ai ce face, câtă vreme vrei acces la piața unică, accepți libera circulație„, explică Cristian Diaconescu.

A treia temă este „recâștigarea suveranității„, corelată cu latura ei strict comercială, a cotizațiilor obligatorii la bugetul UE, asupra căruia decid niște birocrați fără legătură cu britanicii și reprezentanții lor aleși.

„UK primește foarte mult înapoi de la UE, pentru că ei sunt exportatori de servicii pe continent, de tot felul – financiare, bancare, avocățești. Ei trăiesc din această plusvaloare a interacțiunii, nu au resurse. Din acest punct de vedere, exact serviciile ar fi blocate. În al doilea rând, ei beneficiază de foarte multe excepții, nu sunt membri ai zonei Euro, unde tocmai acolo apar restricțiile cu privire la politicile monetare și fiscale naționale. E foarte greu de spus care sunt acele reglementări europene care le afectează drepturile”, consideră Cristian Diaconescu.

O mai mare independență în luarea unor decizii este un avantaj pe care profesorul Iordan Bărbulescu îl poate concede Brexitului. Totuși: „Marea Britanie are cele mai multe excepții de la legislația europeană, deci, în temele sensibile, nu prea are de ce se plânge, căci mereu a putut lua decizii conforme cu interesele ei și, uneori, incomode pentru restul UE. Să amintim doar că Marea Britanie nu este în Schengen, nu este în Uniunea Europeană Monetară (Euro) deci, multe din deciziile pe seama cărora s-a discutat mult din 2008 încoace (criza economică, criză migrației/frontierelor UE) nu au afectat-o”, explică Iordan Bărbulescu pentru gândul.

Ce pierde UE? Riscul destrămării Regatului și victoria simbolică a Rusiei

O pierdere evidentă pentru UE, dacă UK iese, este cea economică – un Brexit este estimat undeva la minus 17% din puterea economică a UE. Și mai grav, puterea simbolică a uniunii economice și mai puțin politice va fi șubrezită. Chiar dacă securitatea continentului rămâne pe mâinile NATO, ca și până acum, politica de securitate comună a UE fiind încă la stadiul de deziderat, Rusia are un câștig simbolic.

„Ce e grav e că partida pro-Brexit a preluat și mesajele pro-Rusia, nu doar pe cele împotriva UE. Toate argumentele rușilor sunt în gura partidei pro-Brexit. Eu nu cred că David Cameron rămâne la guvernare dacă pierde și inevitabil vor veni unii care fiind pro-Brexit, au adoptat mesajul pro-rusesc. Și va avea efect și asupra cooperării în interiorul NATO, pentru că nu te poți înjura la UE cu aceiași cu care spui că cooperezi la NATO. Rușii își vor freca mâinile, ar fi marii câștigători ai Brexit-ului. Pentru România, în momentul în care NATO și UE paralizează, ce-ți mai trebuie?”, explică Iulian Fota.

„În acest moment, cel care își freacă mâinile este Vladimir Putin”, spune și fostul ministru de Externe Cristian Diaconescu.

Pentru că ruperea UK de UE nu va veni singură, ci va declanșa reacții în lanț, care ar consfinți eșecul UE, și așa șubrezit de crizele financiare din ultimii ani. „Efectul de contagiune, sprijinirea mesajului partidelor populiste, eventuale tentații de separare de aceeași natură. Sunt alegeri în Spania, iar Podemos este partidul care pe deoparte se situează foarte bine în aceste alegeri, iar pe de altă parte ar sprijini independența Cataluniei. O avem pe doamna Le Pen, care a spus că dacă vine la putere în Franța în 2017, va cere ieșirea din UE”, spune Cristian Diaconescu.

Viceversa este valabilă, iar aceasta constituie un alt mare risc al Brexitului, tot pentru Marea Britanie, care riscă destrămarea Regatului.

„Este problema Irlandei de Nord și a Scoției. Aici, simbolistica este cât se poate de complicat de gestionat de către Londra, pentru că discutăm de un stat, Irlanda de Nord, unde britanicii ar urma să circule cu pașapoarte, ceea ce cultural și istoric ar fi o uriașă problemă. Discutăm de Scoția care aproape sigur, după cum spun analiștii, ar mai încerca un nou referendum de independență după cel din 2014. Atunci a eșuat referendumul pentru că s-au invocat aceleași beneficii economice de care ar fi privați scoțienii prin decuplarea de UK, membră a UE”, spune Cristian Diaconescu.

„Sentimentul meu este că dacă ies, nici Marea Britanie nu rămâne cum e. Scoțienii, irlandezii nu vor să audă de Brexit„, este de părere și Iulian Fota.

10 argumente economice pro-Brexit care nu se leagă

Cu câteva luni înainte de referendum, celebrul analist financiar al Financial Times, Martin Wolf, a adunat 10 argumente economice false ale taberei pro-Brexit și le-a demontat, bazându-se pe studii și statistici.

– apartenența UK la UE nu a adus beneficii. De fapt, apartenența la UE a crescut comerțul Marii Britanii cu statele membre cu 55%, crescând totodată productivitatea. Apartenența la UE a adus de asemenea politici puternice pentru concurență și un control al ajutoarelor de stat.

– apartenența la UE a costat mult. De fapt, costul fiscal net pentru a fi membru UE este de 0,5% din PIB-ul Marii Britanii și ar putea fi recuperat până balanța ar ajunge pe zero, dacă UK ar renunța la politicile sale preferențiale de acces pe piața unică europeană.

O lovitură de imagine a campaniei Brexit a fost un autobuz roșu londonez pe care scria că UK plătește săptămânal 350 de milioane de euro la UE. De fapt, costurile sunt mai mici și nu țin cont de cât primește înapoi UK de la UE. Costurile se reduc astfel la 26 de pence pe cap de britanic, zilnic. O problemă de percepție a cifrelor, prin care tabăra pro-Brexit umflă cifrele și ignoră că agricultura, pescuitul sau cercetarea Marii Britanii sunt ținute în viață de UE și de politicile sale.

De asemenea, un studiu arată că doar 6,8% din legislația primară a UK și 14,1% din cea secundară au fost adoptate pentru a asimila reglementările UE, mai demontează Wolf un alt mit pro-Brexit, cum că englezii au fost forțați să-și modifice legile pentru a sta în UE.

– Eurozona dictează în UK. Fals, pentru că o uniune politică a Eurozonei nu este încă la orizont, iar membrii ei diferă în politici destul de mult.

– ruperea Eurozonei ar afecta UK. Chiar dacă UK ar ieși din UE, iar Eurozona s-ar rupe, UK tot ar fi afectată. Pentru că UE va rămâne, chiar și în cazul unui Brexit, cel mai mare partener comercial al UK, iar criza Euro ar afecta oricum UK.

– creșterea economică a UE este înceată și ține UK pe loc. Apartenența la UE nu limitează UK să aibă relații comerciale cu restul lumii, acest lucru fiind demonstrat de Germania, care crește disparat de media UE.

– UK nu poate accesa piețele mondiale, pentru că e membră UE. Totuși, UE ca bloc are o forță mult mai mare de a accesa piețe precum China, India sau SUA, decât ar putea-o face UK pe cont propriu.

– ar fi mai ușor să găsească alternative la UE. Totuși, tabăra pro-Brexit nu a căzut de acord asupra niciuneia. Există trei alternative: comerțul să fie reglementat de WTO (Organizația Mondială a Comerțului, ceea ce ar costa UK accesul preferențial pe piața UE; o relație cu UE de tipul Elveției, care constă în acorduri bilaterale complexe și care oricum menține libera circulație a forței de muncă; o relație cu UE de tipul Norvegiei, care face parte din Zona Economică Europeană, fără să aibă însă un cuvânt de spus în reglementările impuse. Cu alte cuvinte, cu cât mai multă suveranitate, cu atât mai puține privilegii pe piața UE.

– UK ar obține mult mai ușor ce vrea de la UE. Argumentul se sprijină pe ideea că UE are un surplus comercial cu UK, pe care ar dori să și-l mențină. Este o viziune naivă, consideră analistul FT, pentru că oricum țările cu un surplus mare, precum Germania, vor continua să exporte în UK, chiar și dacă Brexitul ar aduce cu sine creșteri de taxe. În rest, proporția exportului din UK către membrele UE este mai mare decât viceversa.

– ar fi mai ușor de obținut un acord privind controlul imigrației. Dar dacă UK vrea să-și mențină accesul pe piețele europene, va fi obligată să mențină și libertatea mișcării forței de muncă. Dacă ar introduce permise de lucru pentru cetățenii europeni, piața muncii din UK ar deveni mai rigidă, mai ales pentru personalul cu calificări înalte. Iar UE ar aplica un regim reciproc, ceea ce i-ar afecta și pe britanicii care vor să muncească în UE.

– nesiguranța asimilată ieșirii din UE nu e chiar așa mare. De fapt, există doar lucruri nesigure: nu se știe dacă guvernul britanic ar putea negocia o ieșire din UE în termenii pe care și-i dorește, nu se știe cât ar dura aceste negocieri, nu se știe care va fi rezultatul lor.